Activitățile din tabără

Taberele Yuppi asigură multe oportunități, provocări și jocuri noi, dar oferă și un cadru relaxant, în care fiecare participant își face o mulțime de noi prieteni.

Activitățile de zi sunt:

  • Foto

Cursul de fotografie îi motivează pe copii să descopere noi perspective în care pot vedea lumea și noi moduri de a percepe propria lor imagine.

  • Lucru manual

Atelierele de creație pe diverse teme încurajează creativitatea, imaginația și dezvoltă îndemânarea. În plus, sunt o ocazie bună pentru copii de a se cunoaște mai bine.

Am cunoscut în tabără un băiat care a cusut o inimă pentru prietena lui. Nu putea să meargă acasă fără un cadou, totuși.” (Kata, voluntară)

  • Teatru

În cadrul atelierelor de teatru, copiii se pot cunoaște mai bine și pot să își manifeste talentele artistice. Aici, ei au posibilitatea ca pentru un timp să fie cavaleri, prințese sau personaje haioase. Rochiile de bal, pălăriile impunătoare sau comice, costumele de carnaval și accesoriile transformă atelierele de teatru într-un exercițiu de autocunoaștere, în care copiii învață să își depășească limitele și să aibă mai multă încredere în ei înșiși.

Convingem adolescenții să aibă curajul să se joace.” (Gyulus, voluntar)

  • Muzică

Instrumente și voce – de atât avem nevoie pentru a da o formă muzicală, creativă poveștilor noastre. Muzica are puterea de a crea legături puternice între copii, dar și de a-l face pe fiecare dintre ei să se deschidă mai mult în fața celorlați.

Scopul nostru este ca participanții să fie mai mai degajați, mai deschiși unul față de celălalt.” (Anci, voluntară)

  • Canotaj

O plimbare cu barca pe lac aduce bună dispoziție întotdeauna. Copiii învață să vâslească cât ai zice „pește”, realizând sarcinile propuse de voluntari.

  • Tir cu arcul

Tirul cu arcul este o activitate distractivă, care le permite copiilor să își testeze îndemânarea și coordonarea, dar și să se relaxeze într-un cadru antrenant, în care toți copiii sunt câștigători.

Am tras cu arcul în diferite moduri, legat la ochi sau culcat. Am putut încerca și alpinismul cu ochii acoperiţi sau cu piciorul legat de un alt coleg.” (Boti, participant)

  • Echitație

Copiii din taberele Yuppi au posibilitatea să încerce călăritul și să stea în preajma cailor. Experiența le oferă seninătate, curaj și încredere în propriile forțe.

Înainte, nici nu puteam să mă apropii de un cal. Acum, chiar dacă nu am galopat, pot să afirm că da, m-am urcat pe un cal, și nici nu am căzut.(Adél, participantă)

  • Cățărat

Cățăratul în grădina de corzi, pe trapez, pe scara lui Iacob sau pe peretele de escaladă amenajat în cadrul taberei le oferă momente de succes curajoșilor participanți. Activitățile fizice îi determină să își învingă temerile și să își depășească limitele.

A fost foarte bine. Am fost legată la ochi și am avut încredere totală în cel care ținea frânghia. Am auzit cum susură apa sub mine. Aș fi putut să cad oricând în ea, dar nu am căzut.” (Adél, participantă)

Jocurile de seară

Aventura și distracția sunt scopurile de bază ale jocurilor speciale de seară. Totuși, nu lipsesc nici sarcinile care îi implică total pe copii, aducându-i tot mai aproape de spiritual adevărat al taberei noastre. După primele două zile, în tabără nu se mai vede nicio față serioasă. Peste tot găsești doar zâmbete și strigăte de bucurie.

Yuppi’s Got Talent sau Scena este a ta! îi încurajează pe copii să își demonstreze talentele muzicale și de dansatori,  în timp ce căutarea hărților spre comoara lui Indiana Jones sau recuperarea flăcării din Olimp fac apel la ingeniozitatea celor mici. Pe lângă acestea, seara Disco relaxează participanții și le permite să lege prietenii puternice între ei.

Tabăra prin ochii părinților

„Băiatul nostru a fost foarte încântat de tabără și ar vrea să participe din nou. Rar mi-e dat să-l văd atât de bucuros. De când a fost  în tabără, oriunde merge spune că a fost cea mai frumoasă și plăcută experiență. Ne povestește mult despre cum a fost acolo. Amintește de fiecare dată și faptul că au participat și copii vorbitori de limbă română și că s-au înțeles foarte bine cu toții. De atunci, este determinat să învețe mai bine limba română, pentru că așa va putea vorbi mai ușor cu noii lui prieteni. Mai mult decât atât, româna a devenit materia lui preferată la școală.

Mă bucur că l-am lăsat în tabără, pentru că acum are mai multă încredere în sine, este mult mai independent, iar gradul de acceptare a bolii a crescut vizibil. Copilul devine mai puternic, pentru că realizează că nu este singurul care se confruntă cu această boală.” (Mama unui băiat de 9 ani)