Imaginează-ți o familie. Închipuie-ţi că în această familie locuieşte un monstru numit Boală. Acest monstru se lipește de un copil şi îl însoţeşte oriunde merge acesta: la școală, pe terenul de joacă, la ieșirile cu prietenii, la plimbările cu părinții. Acest monstru este înspăimântător, căci prezența sa se simte pretutindeni, deși uneori este invizibil. Este prezent în grija părinţilor, este prezent şi în ochii colegilor de clasă, a prietenilor. Se amestecă în joaca copilului, îngreunează mişcarea acestuia, îi limitează libertatea, îi scade încrederea în sine.
Dar acest monstru poate fi îmblânzit. Tu poți îmblânzi acest monstru! Donează!
De ce sunt taberele Yuppi atât de necesare și cum ajută copiii?
Pentru că adolescenții și copiii cu boli cronice și grave au parte de activități și provocări prin care își (re)descoperă posibilitățil și abilitățile. Astfel, încrederea lor de sine crește. Prin participarea la provocări, precum și deschiderea spre noi experiențe sprijină dezvoltarea imaginii de sine a copiiilor, iar aceștia devin mai înțelegători și mai toleranți unul față de celălalt, respectiv vor putea înfrunta alte obstacole ce intervin în viața lor. Acesta este rezultatul terapiei prin experiență pe termen lung: schimbări constante și pozitive în viața copiiilor.
Pe de altă parte, taberele Yuppi le oferă copiilor un mediu sigur și prietenos, unde boala lor nu este un obstacol sau un lucru ce trebuie ținut în secret din frica de a fi judecați. În timpul activităților, copiii îi au mereu alături pe voluntarii taberelor, iar sănătatea le e vegheată zi și noapte de medici care vin în tabără tot ca voluntari.
Monstrul numit boală este prezent și în viața lui Paul.
Născut al doilea copil dintre 15 frați, povestea lui începe undeva într-un sat mic din Moldova. ”Eram un copil mai agitat și obișnuiam să mă dau cu bicicleta, făceam tumbe și cădeam în genunchi. Eram entuziasmat că am învățat să merg pe bicicletă, dar la un moment dat am văzut că mi se umflă genunchii și nu-i mai pot mișca bine. Nu i-am spus mamei că îmi era frică, speram să mi se dezumfle, dar nu mi s-au dezumflat.”
”Până la șase ani am fost mai năzdrăvan, apoi boala m-a făcut mai introvertit”, ne mărturisește Paul, care de la vârsta de 6 ani trăiește cu artrită juvenilă.
Prima vizită la medic și-o amintește și astăzi foarte clar: ”M-a pus pe pat cu picioarele întinse, m-a anesteziat puțin și mi-a scos lichidul din genunchi cu o seringă. După asta mi-a pus ambele picioare în ghips pentru o lună. După ce mi-au dat ghipsul jos mergeam cu picioarele înțepenite, am fost la recuperări mai bine de un an.”
Paul și-a petrecut majoritatea copilăriei prin spitalele din diferite orașe ale țării – în căutarea tratamentului și medicului potrivit, ceea ce ”nu mi se părea greu, atâta timp cât erau părinții cu mine acolo. Dar când au început ei să plece că îi aveau pe frații mei acasă și să mă lase cu verișorii, simțeam un gol. Eu aveam nevoie de afecțiune emoțională, aveam nevoie de părinți. Știu că plângeam mult, îi sunam, vorbeam cu ei încontinuu la telefon. Cumva a fost o traumă pentru mine că nu am stat cu ei și am stat mult la spital. Pe parcurs am început să nu mai plâng, dar mi s-a format o traumă și o frică să stau de vorbă cu oamenii, să socializez.”
Tabăra Yuppi a fost prima tabără din viața lui și ne-a mărturisit că el nu mai vede toată experiența ca un copil. ”Am încercat mai degrabă să fiu un lider, să văd ce le-ar plăcea copiilor, să am grijă de ei. Mă gândesc că atunci când fac 20 de ani, peste doi ani să vin și eu ca voluntar, ori să donez, să ajut financiar această tabără. Pentru că este foarte fain, foarte interesant.”
Ajută-l pe Paul și pe alți zeci de copii bolnavi cronic sau grav să ajungă în taberele gratuite de terapie prin experiență Yuppi Camp! Tu poți îmblânzi monstrul cu care ei se confruntă zi de zi! Donează!
