Patul de spital, mirosul de clor și zilele măsurate în tratamentul de dimineață, prânz și seară nu ar trebui să fie amintirile din copilărie a nimănui. Copiii internați în spital au nevoie de mai mult decât tratamente, au nevoie și ei să se poată bucura de copilărie! Tu le poți oferi acest dar!
Paul și-a petrecut majoritatea copilăriei prin spitalele din diferite orașe ale țării – în căutarea tratamentului și medicului potrivit, ceea ce ”nu mi se părea greu, atâta timp cât erau părinții cu mine acolo. Dar când au început ei să plece că îi aveau pe frații mei acasă și să mă lase cu verișorii, simțeam un gol. Eu aveam nevoie de afecțiune emoțională, aveam nevoie de părinți. Știu că plângeam mult, îi sunam, vorbeam cu ei încontinuu la telefon. Cumva a fost o traumă pentru mine că nu am stat cu ei și am stat mult la spital. Pe parcurs am început să nu mai plâng, dar mi s-a format o traumă și o frică să stau de vorbă cu oamenii, să socializez.”
Paul s-a născut al doilea copil dintre 15 frați, undeva într-un sat mic din Moldova. ”Eram un copil mai agitat și obișnuiam să mă dau cu bicicleta, făceam tumbe și cădeam în genunchi. Eram entuziasmat că am învățat să merg pe bicicletă, dar la un moment dat am văzut că mi se umflă genunchii și nu-i mai pot mișca bine. Nu i-am spus mamei că îmi era frică, speram să mi se dezumfle, dar nu mi s-au dezumflat.”
”Până la șase ani am fost mai năzdrăvan, apoi boala m-a făcut mai introvertit”, ne mărturisește Paul, care de la vârsta de 6 ani trăiește cu artrită juvenilă.
Prima vizită la medic și-o amintește și astăzi foarte clar: ”M-a pus pe pat cu picioarele întinse, m-a anesteziat puțin și mi-a scos lichidul din genunchi cu o seringă. După asta mi-a pus ambele picioare în ghips pentru o lună. După ce mi-au dat ghipsul jos mergeam cu picioarele înțepenite, am fost la recuperări mai bine de un an.”
Tabăra Yuppi a fost prima tabără din viața lui și ne-a mărturisit că el nu mai vede toată experiența ca un copil. ”Am încercat mai degrabă să fiu un lider, să văd ce le-ar plăcea copiilor, să am grijă de ei. Mă gândesc că atunci când fac 20 de ani, peste doi ani să vin și eu ca voluntar, ori să donez, să ajut financiar această tabără. Pentru că este foarte fain, foarte interesant.”
Copiii internați în spital au nevoie și ei să se poată bucura de copilărie! Cu ajutorul tău ei vor avea parte de activități, chiar în patul de spital, care, pentru câteva ore, le vor reda copilăria și îi vor ajuta să-și creeze amintiri care contează. Câteva ore când nu boala are rolul principal, ci joaca, distracția, prietenia și activitățile diverse pregătite de voluntarii Yuppi Camp. Donează pentru activitățile de terapie prin experiență din spitalele pediatrice din Cluj-Napoca!
