Impresii de la întâlnirile cu medicii

Medicii cu care colaborăm în timpul perioadei de recrutare a participanților în taberele Yuppi Camp sunt un sprijin enorm în munca noastră.
calendar icon

26 iunie 2026

selectedNews.title
Chiar dacă uneori putem vorbi doar câteva minute, printre consultații, urgențe și vizite ale pacienților, medicii cu care colaborăm în timpul perioadei de recrutare a participanților în taberele Yuppi Camp sunt un sprijin enorm în munca noastră.


Ne recomandă pacienților lor, îi încurajează pe părinți să vină cu copiii în tabără sau să-i lase să participe singuri și, deseori, își fac timp să ne sune și să ne spună ce schimbări majore văd la micii lor pacienți după tabere. 


”Multe doamne doctor cu care m-am întâlnit s-au remarcat prin bunătate și prin disponibilitatea lor de a ajuta. Am întâlnit doctorițe care sunt atât de calde, de dulci. Adevărate modele de urmat.
 Cu multe nu am apucat să mă întâlnesc personal încă, dar absolut mereu când m-au sunat a fost o plăcere să vorbesc cu ele și m-au ajutat cu contacte pentru pacienții lor, au vorbit cu familiile”, povestește Alexandra Talpă, coordonatoarea departamentului de recrutare a participanților. 


Alexandra a fost în vizită la medici în Cluj, la Clinicile de Pediatrie 1, 2 și 3, la Institutul Oncologic ,,Prof. Dr. Ion Chiricuță”. În Târgu Mureș s-a întâlnit cu medici de la Clinicile de Pediatrie 1 și 2, în Iași cu cei de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria”.
 
”Cei mai mulți medici cu care m-am văzut sau m-am auzit la telefon ne-au mulțumit pentru ceea ce facem, dar adevărul este că fără ei, fără ajutorul și generozitatea lor, ne-ar fi mult mai greu”, mărturisește Alexandra. 


Dragi medici, vă mulțumim pentru ceea ce faceți pentru pacienții voștri și pentru Yuppi Camp! Împreună redăm copilăria copiilor bolnavi cronic!