14 octombrie 2025
La sfârșitul taberei pentru copii și adolescenți cu diabet zaharat, o fetiță a abordat-o pe colega noastră Eliz, coordonatoarea Amicilor Gazdă. Nu au mai interacționat niciodată până la acel moment.
Inițial, fetița stătea pe loc, ușor îngândurată. Parcă nu știa ce să zică, ce să facă. Într-un moment de decizie jucăușă, a prins-o pe Eliz de mână, i-a făcut un semn din deget să se apropie spre ea și i-a spus:
„Vă mulțumim tuturor celor care lucrați ca aceste tabere să poată avea loc. Să știți că prin Yuppi creați o lume magică pentru copii și vă mulțumim că faceți asta pentru noi.”
Încă ne gândim cu drag și emoție la această interacțiune, povestită de Eliz.
Yuppi Camp nu ar fi existat fără voi, dragi copii.
Voi faceți lumea noastră să se-nvârtă!